În ajunul Crăciunului, de Sfântul Ignat, locuitorii satelor reînnoiesc anual tradiția sacrificatului și pomenii porcului, pe care îl împart cu vecinii lor. Această tradiție este o adevarată sărbătoare gastronomică colectivă, în care fiecare bucată de carne este pregatită după rețetele străbunilor, tocătura fiind felul de mâncare de bază, servită consătenilor după rangul lor social.
 
 Uneori, sătenii își ung fața cu sângele porcului în semn de sănătate. Acest obicei dă naștere feluritelor superstiții: tăierea capului porcului nu are niciodată loc lunea sau vinerea; capul porcului este imediat dus în casă pentru a nu sparge ulcelele; prezența unor cheaguri de sânge în jurul inimii porcului este privită ca un semn prevestitor de îmbogățire a stăpânului casei. Bucățile cele mai grase servesc la pregătirea slăninei care este transformată în sărătură și agățată de tavanul cămării pentru a putea fi conservată toată iarna.